Mergi la conţinutul principal

Manifesto pentru NEfrică

Rareori se întâmplă ca amenințarea unei boli să facă parte aproape zilnic din gândurile noastre- în orice ziar, la orice post de televiziune, în familie, între prieteni, se vorbește despre pandemie, statistici, decese...lucruri care ne provoacă frică și ne schimbă realitatea cu care eram noi obișnuiți.

O lume nouă este aici, o lume plină de schimbări și necunoscut. O lume în care suntem conștienți mai mult ca niciodată de nevoia de cunoaștere, de nevoia de a fi pregătiți.
 

Dar cum ne pregătim, atunci când aproape totul este nou? Când pare că trebuie să învățăm lucruri și comportamente noi, când ne e dor și, în același timp, frică să fim împreună? Și aici nu vorbim doar despre frica de noul coronavirus, ci despre frica pe care o avem în fața bolii sau frica în fața unei alte epidemii.

În primul rând, vom continua să realizăm studii ce ne vor ajuta să scăpăm de teama de necunoscut, să înțelegem mai bine lumea în care trăim și ne vor ajuta să acționam corect și rapid atunci când lumea se confruntă cu asemenea probleme de sănătate publică. Să continuăm să facem Studii pentru NEfrică va fi una dintre cele mai importante misiuni ale noastre.  

În al doilea rând, începând de azi, din dorința de a combate o frică actuală, punem bazele unui  dicționar pentru o lume nouă, un dicționar care explică cum trebuie să acționăm responsabil pentru binele nostru și a celor din jurul nostru. Un dicționar care va încerca să ne scape de frica de necunoscut prin cunoaștere. Un Dicționar de NEfrică pentru COVID-19.

Împreună vom lupta cu frica prin cunoaștere.